Arbitrul Istvan Kovacs a fost supus, pe bună dreptate, unei tirade de critici după meciul CFR Cluj – Petrolul Ploiești 1-0, pe care l-a condus catastrofal, ignorând două penalty-uri clare pentru echipa din Prahova.

Meciul desfășurat în Gruia a avut două momente controversate. Primul a avut loc în minutul 32, când portarul Sava l-a împiedicat pe Musi în momentul în care acesta s-a ridicat de pe gazon după o respingere.

A doua fază controversată a avut loc în minutul 48, când, tot în urma unui corner, Ajeti l-a faultat clar pe Pedro Justiniano în propriul careu.

Ulterior meciului, Istvan Kovacs a declarat, pentru Gazeta Sporturilor: „A fost 11 metri și trebuia să fluier!”.

Centralul din Carei a admis că ar fi trebuit să acorde o lovitură de la 11 metri pentru Petrolul după faultul lui Ajeti.

Cu toate acestea, Kovacs a negat varianta lansată de președintele Petrolului, Claudiu Tudor, care susține că Horia Mladinovici, arbitru VAR, i-ar fi transmis centralului că este penalty, dar acesta din urmă a refuzat să reevalueze faza sau să acorde 11 metri.

Oficialii Petrolului au reacționat puternic împotriva lui Istvan Kovacs, unul dintre cei mai bine cotați arbitri din România, și au anunțat că sunt pregătiți să facă o sesizare la UEFA în urma partidei de la Cluj.

Citește mai mult AICI: Revoltă în fotbalul românesc după vicierea de rezultat suferită aseară de Petrolul – DECLARAȚII INCENDIARE | republikaNEWS

Sursă: Sport.ro

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *