logo
RNTV Live

Iohannis a promulgat eliminarea CASS pe pensii şi a impozitului pe venit pentru pensiile sub 2000 de lei

Preşedintele-Klaus-Iohanni-1280×852
rnews

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat joi legea privind eliminarea CASS pe pensii şi a impozitului pe venit pentru cele sub 2000 lei, a anunţat Administraţia Prezidenţială, măsura fiind anticipată de şeful statului cu o zi înainte. Măsura va fi aplicată de la 1 februarie 2017.

“Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat joi, 12 ianuarie a.c., decretul pentru promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi pentru modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii”, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

“După analiza pe care am făcut-o şi după discuţia pe care am avut-o astăzi (miercuri, cu premierul Sorin Grindeanu şi ministrul Finanţelor, Ştefan Viorel – n.r.), am decis să promulg această lege. În zilele următoare”, declara miercuri şeful statului.

Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, în sesiune extraordinară, proiectul de lege de modificare a Codului Fiscal prin care se elimină plata CASS pentru pensii, precum şi impozitului de 16% pe venit pentru pensii sub 2000 lei.

romsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor