Niște penali fac o încercare disperată să atace DNA
Președintele României a criticat în termeni duri asaltul asupra DNA, într-o conferință de presă susținută în această seară.
Klaus Iohannis a repetat că DNA își face datoria foarte bine. Iar încercarea de a discredita instituția este „jalnică și neconvingătoare”
„Avem un scandal în spaţiul public şi multă lume se aşteaptă să-mi expun opinia. Lucrurile se pot rezuma la puţine cuvinte.
Nişte penali fac o încercare disperată să atace şi să discrediteze DNA şi conducerea acestei direcţii.
Justiţia se înfăptuieşte în sala de judecată. Nu mă văd ca mediator între DNA şi persoane inculpate. Judecătorii îşi vor spune cuvântul. M-am exprimat destul de clar. De exemplu, cu domnul Toader voi avea o discuţie. daca va fi nevoie, va fi o discuţie şi cu doamna Kovesi.
Această încercare este una jalnică şi neconvingătoare, iar opinia mea despre munca DNA o cunoaşteţi, dar îmi face plăcere să o repet.
După părerea mea DNA şi conducerea fac o treabă foarte bună, iar această încercare de atac din partea unor penali e de natură să-mi confirme că DNA face o treabă bună.
Nu văd niciun motiv, momentan, pentru revocarea laurei Codruța Kovesi.
Am avut o întâlnire în această după-amizaă o întâlnire cu Dăncilă şi Dragnea. Întâlnirea a fost planificată din sseara când a fost depusă jurământul noului Guvern.
A fost o întâlnire pentru a defini cadrul colaborării instituţionale între mine şi noul Guvern.
Am discutat despe enevoia de colaborare în unele proiecte de importanţă naţională. Primul şi cel mai important, pregătirea pentru preşedinţia Consiliului UE.
Al doilea, Centenarul.
Un alt punct: eu am întâlnit mai mulţi preşedinţi la un Summit, adică Summitul celor trei mări.
Da, am discutat şi despre Justiţie, şi despre ce s-a convenit cu ministrul Justiţiei şi mi-am exprimat nemulţumirea că e un nou scandal legat de Justiţie, de DNA.
Doamna Dăncilă mi-a relatat pe scurt că a avut o discuţie cu domnul ministru căruia îi lasă mână liberă în ce priveşte această chestiune vis-a-vis de DNA.