Iohannis a semnat cererea de urmărire penală pentru un fost ministru
Președintele Klaus Iohannis a semnat, marți, cererea DNA de urmărire penală a fostului ministru Sebastian Vlădescu în dosarul în care este acuzat că a luat mită în valoare de 1 milion de euro.
Sebastian Vlădescu ar fi luat mită de două ori în perioada în care a fost ministru de finanţe de la firma care executa lucrări de reabilitare pentru tronsoanele de cale ferată a liniei Bucureşti-Constanţa. În total, ar fi vorba despre 20 de milioane de euro mită pentru modernizarea acestui tronson. Şpaga ar fi fost însă împărţită. Prin urmare, nu este singurul implicat.
În același dosar penal, procurorii DNA au dispus deja punerea în mișcare a acțiunii penale faţă de Ionuț Costea, în calitate de fost angajat al Ministerului Finanțelor (este cumnatul lui Mircea Geoană și a fost director al Exim Bank), pentru trafic de influență și complicitate la luare de mită, dar și al lui Cristian Boureanu, fost deputat, tot pentru trafic de influență.
O altă persoană urmărită penal în dosar pentru trafic de influență și complicitate la luare de mită este Mihaela Mititelu, la data faptelor persoană apropiată de conducerea C.N. C.F.R., dar și Constantin Dascălu, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor, suspectat de luare de mită.
Este vorba despre modernizarea a două tronsoane de cale ferată între Bucureşti şi Constanţa, adică acea modernizare care a costat peste 820 de milioane de euro şi a durat şase ani pentru doar 225 de kilometri.