logo
RNTV Live

Investiții pentru suplimentarea resurselor de apă în comuna Blejoi

sursă foto Atlasul Sănătătii
Mihai Constantinescu

Investiţii Blejoi

Societatea HIDRO PRAHOVA SA informează locuitorii comunei Blejoi că pentru îmbunătățirea sistemului alimentare cu apă și asigurarea unui debit corespunzător, conform necesităților abonaților din această zonă, se află în plină desfășurare un program de suplimentare a resurselor de apă. Acesta este necesar pentru a acoperi nivelul aproape dublu de consum înregistrat în perioada iulie-august 2020, pe un fond de secetă excesivă.

Reamintim că sistemul de alimentare cu apă din comuna Blejoi a fost preluat de societatea HIDRO PRAHOVA SA în iulie 2019, fiind înregistrat un deficit de cel puțin 4 foraje, ce nu au fost realizate de fostul operator.

În aceste condiții, de la 1 septembrie a început execuția unui nou foraj în incinta rezervorului Calotești, lucrare finanțată de Primăria comunei Blejoi. Astfel, prin suplimentarea surselor de apă, vor fi diminuate riscurile privind distribuția apei la o presiune scăzută, precum și întreruperile necontrolate. În paralel, societatea HIDRO PRAHOVA SA va monta o vană pe conducta principală care alimentează zona, pentru a echilibra distribuția atât pentru abonații din amonte, cât și pentru cei din aval de rezervor. Perioada de distribuție a apei va fi astfel considerabil extinsă, însă până la finalizarea acestor lucrări, va fi continuată alimentarea cu autocisterna pentru rezervorul din zonă.

Societatea HIDRO PRAHOVA SA dă asigurări locuitorilor comunei Blejoi că face toate eforturile pentru a rezolva aceste probleme în cel mai scurt timp, astfel încât calitatea serviciilor să fie îmbunătățită. Ne cerem scuze pentru disfuncționalitățile semnalate și vă reamintim că puteți apela oricând Dispeceratul HIDRO PRAHOVA SA la numerele de telefon 0724-299.614 sau 0244-700.840, pentru a sesiza orice problemă în legătură cu serviciul nostru.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor