logo
RNTV Live

Investiție HIDRO PRAHOVA SA finalizată la Câmpina. O nouă rețea de canalizare va fi dată în folosință în cartierul Câmpinița

Colaj foto Comunicat Campinita
Mihai Constantinescu

Investiție HIDRO PRAHOVA SA finalizată la Câmpina. O nouă rețea de canalizare va fi dată în folosință în cartierul Câmpinița

Societatea HIDRO PRAHOVA SA anunță finalizarea și recepția celui de-al doilea tronson din cadrul investiției pentru extinderea canalizării în cartierul Câmpinița din municipiul Câmpina, în valoare de 2.914.955 lei, adiacent segmentului de rețea de canalizare dat în folosință anul trecut, pe Bulevardul Carol I.

Ca urmare a încheierii tuturor procedurilor privind punerea în funcțiune a noului tronson de canalizare, începând din luna noiembrie 2021, 350 de abonați care locuiesc pe străzile Grădinii, Carpați, Viitorului, Rozmarin, Crișuri, Oncioiu Petre, Înfrățirii, Licurici, Izlaz, Zimbrului, Dunărea, Panduri, Luminii, Liliacului, Vânători, Câmpinița, Zefirului, Bogdan Vasile, Constantin Istrati și Rahovei vor putea să înceapă procedurile de racordare individuală la rețea. Aceștia vor fi informați de Sucursala Câmpina a societății HIDRO PRAHOVA SA cu privire la obligativitatea conectării gospodăriilor la sistemul de canalizare și documentele necesare acestui demers.

Obiectivul de investiții privind extinderea canalizării în cartierul Câmpinița este inclus în “Contractul de lucrări Extindere rețea de canalizare în orașele Câmpina, Bănești și Vălenii de Munte, jud.Prahova (CL8 fazat)”. Pentru municipiul Câmpina, valoarea totală a investiției se ridică la suma de 22.176.000 lei, finanțarea fiind asigurată, în cuantum de 91,87%, prin Proiectul “Fazarea Proiectului Reabilitarea și modernizarea sistemelor de apă și canalizare în județul Prahova”, din cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare, restul contribuției fiind acoperit atât de operatorul HIDRO PRAHOVA SA, cât și din bugetul local și bugetul de stat.

Până la finalul acestui an, societatea HIDRO PRAHOVA SA va recepționa și lucrările privind extinderea canalizării în zona Calea Doftanei, având ca beneficiari un număr de 210 abonați. Valoarea investiției pe acest tronson este de 3.879.846 lei. 

Proiect cofinanțat din Fondul de Coeziune, prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor