Investiție de 3,7 milioane de lei la Spitalul „Victor Babeș”: Pavilionul „Casa Doru” va fi modernizat și extins

Constantin Corina
2 Min Read

Primăria Municipiului București a demarat un amplu proiect de investiție, reabilitare, modernizare și extindere a Pavilionului „Casa Doru” din cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș”

Sursa foto: Primăria Municipiului Bucureşti

Clădirea, structurată pe subsol, parter și două etaje, a servit până de curând drept sediu pentru Secția Clinică de boli infecțioase (HIV/SIDA) adulți. Prin această investiție, autoritățile urmăresc nu doar creșterea capacității de cazare, ci și alinierea unității la cele mai stricte norme DSP și ISU.

Sursa foto: Primăria Municipiului Bucureşti

Spații extinse și siguranță sporită pentru pacienți

Lucrările de infrastructură se află deja într-un stadiu avansat, una dintre cele mai importante realizări de până acum fiind extinderea suprafeței etajului al doilea de la 50% la 85%, după consolidarea structurii metalice existente. Acest nou spațiu va permite amenajarea a patru saloane moderne, fiecare dotat cu câte trei paturi, precum și a unui cabinet medical, grupuri sanitare, spălătorie și spații logistice pentru gestionarea deșeurilor.

Siguranța pacienților și a personalului medical este o prioritate centrală a proiectului. În acest sens, clădirea va fi dotată cu un lift nou și o scară metalică exterioară destinată evacuării rapide în caz de incendiu. În prezent, echipele de muncitori lucrează la turnarea pereților structurii liftului și la montarea scării de evacuare, urmând ca etapele viitoare să cuprindă anveloparea clădirii și refacerea completă a tuturor instalațiilor.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Share This Article