Întreaga activitate a Serviciului Înmatriculări Auto se mută în mall. Vezi de cand!
Întreaga activitate a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor care funcționa pe strada Vasile Lupu din Municipiul Ploiești, se va desfășura începând de luni, 16 ianuarie 2023, în locația nouă din incinta complexului Prahova Value Centre din Municipiul Ploieşti, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr.1.
Acțiunea de mutare a tuturor bunurilor și echipamentelor aferente va începe de miercuri, 11 ianuarie și se va desfășura pe perioada întregului sfârșit de săptămână, urmând ca de luni, noua locație să fie deschisă publicului.
Așadar, pentru relocarea întregului serviciu, incluzând aici activităţile ce privesc soluţionarea cererilor pentru preschimbarea permiselor de conducere, înmatricularea vehiculelor, radierea vehiculelor, eliberarea autorizaţiilor provizorii de circulaţie, în perioada 11 ianuarie – 13 ianuarie 2022, activitatea cu publicul urmează a fi suspendată.
Reamintim că pentru ca acest proces să fie realizat rapid şi eficient, astfel încât să nu perturbe desfăşurarea activităţilor specifice, relocarea a fost efectuată etapizat, probele (practică și teoretică) pentru obținerea permisului de conducere desfășurându-se încă din data de 12 decembrie 2022, în noua locație din cadrul complexului comercial.
Ținând cont de faptul că mutarea propriu-zisă va fi efectuată cu forțe proprii, în perioada mai sus-menționată, va fi suspendată inclusiv activitatea de examinare ( atât proba practică, cât și cea teoretică). Această suspendare a activității nu va crea dificultăți, având în vedere că pentru acea perioadă nu au fost înregistrate programări online.
Mai multe știri pe republikanews.ro
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.
FOTO CU CARACTER ILUSTRATIV