Sursa foto: Consiliul Județean Prahova

În urma incidentului produs pe 5 iulie, când o parte din balustrada podului de pe DJ 102N, din localitatea Ceptura, s-a prăbușit, autoritățile județene au reacționat prompt

Zona a fost imediat securizată, iar echipele tehnice au intervenit fără întârziere pentru refacerea structurii afectate.

Astăzi, 9 iulie, președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu-Daniel Nanu, a fost prezent la fața locului pentru a evalua stadiul lucrărilor. Potrivit acestuia, intervenția este aproape finalizată, iar circulația rutieră urmează să fie reluată în condiții de siguranță în cel mai scurt timp.

„Siguranța oamenilor este esențială. Când apare o problemă, acționăm imediat, nu așteptăm să se agraveze” a declarat președintele Nanu, subliniind angajamentul instituției față de gestionarea eficientă a situațiilor de urgență.

Această intervenție rapidă reflectă modul în care Consiliul Județean Prahova răspunde provocărilor din infrastructura rutieră: cu promptitudine, responsabilitate și o implicare directă în teren.