Inspectorii ITM Prahova au verificat munca la negru. Nereguli pe bandá rulantă. Recent, inspectorii ITM Prahova au desfăsurat o ampl[ acțiune de verificare a celor care muncesc fără a avea acte în acest sens. Acțiune a făcut parte dintr-o amplă campanie desfăurată la nivel național.
Concret, inspectorii de muncă din cadrul compartimentului Relaţii de muncă au verificat 28 agenţi economici. Au aplicat amenzi în valoare totală de 6000 lei şi 11 avertismente.
Totodată, inspectorii de muncă au constatat o serie de deficienţe în domeniul relaţiilor de muncă. Au fost dispuse 12 măsuri în vederea remedierii acestora. Neconformităţile constatate au fost următoarele:
- la locurile de muncă organizate de către angajatorii controlați nu exista fotocopia contractului individual de muncă;
- nu exista o evidență a orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova atrage atenţia asupra faptului că munca nedeclarată constituie un fenomen răspândit și nociv, din cauza consecinţelor sociale şi economice grave pe care le produce, cu efecte negative pe termen scurt, dar, mai ales, pe termen lung, atât pentru individ, cât şi pentru societate, precum şi pentru bugetul de stat, existând o relaţie interdependentă între plata contribuţiilor sociale şi a impozitelor şi accesul la drepturile de asigurări sociale şi alte măsuri de protecţie socială:
– persoana care prestează muncă nedeclarată nu are siguranţa plăţii muncii prestate, plata făcându-se în funcţie de bunăvoinţa angajatorului, uneori fiind amânată zile în şir sau chiar luni;
– persoana care prestează muncă fără a avea încheiat un contract individual de muncă este lipsită de protecţie socială, ceea ce înseamnă că nu beneficiază de prestaţii din asigurările sociale, asigurările de sănătate, asigurările de şomaj, cele pentru accidente de muncă şi boli profesionale precum şi cele provenite din bugetul consolidat, nu se bucură de protecţia legală a femeilor şi copiilor, nu exercită drepturile colective constituţionale (dreptul la asociere în sindicate şi negocierea contractului colectiv de muncă), nu acumulează vechime în muncă, ceea ce îi va afecta dreptul la pensie;
– persoana lipsită de statutul de angajat legal nu are dreptul la creditare bancară;
– angajatorul este lipsit de posibilitatea legală de a-l responsabiliza pe lucrător pentru eventualele pagube produse de acesta și, de asemenea, nu poate face uz de prerogativa disciplinară;
– fondurile sociale şi bugetul de stat sunt păgubite prin sustragerea de la plata contribuţiilor sociale şi a impozitelor.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova va continua acţiunile de verificare şi îndrumare a angajatorilor.
Mai multe știri pe republikanews.ro
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.