logo
RNTV Live

Insalubrul cartier Dallas Ploiești va fi desființat? /VIDEO

Mihai Constantinescu

Insalubrul cartier Dallas Ploiești va fi desființat?

La începutul acestui an, Ploiești Tv prezenta povestea familiilor care trăiesc în cartierul Dallas, în apropiere de Gara de Vest. Peste 20 de familii își cresc aici copiii în locuințe improvizate, fără curent electric și practic îngropate în gunoaie. Deși la acel moment, primarul Volosevici spunea că nu știe de existența acestui cartier, acum susține că va evacua familiile pentru că ocupă abuziv terenul municipalității.

în luna ianuarie, Ploiești TV prezenta situația dramatic în care trăiesc zeci de familii cu copii mici, în zona Gării de Vest, în așa zisul ”Cartier Dallas”. Între magistrala de termoficare şi calea ferată care duce spre Ploieşti Triaj, îngropate în gunoaie, sunt locuințe improvizate

Construcțiile făcute din cartoane, folii sau placaj adăpostesc zeci de copii, dar și bătrâni care spun că locuiesc acolo de peste 20 de ani.   Cu toții trăiesc din vânzarea PET-urilor pe care bărbatul le adună zilnic.

La acel moment, edilul orașului spunea că nu știe despre existența acestui cartier. În urmă cu câteva zile însă, consilierul local Alexandru Ștefan a readus în atenția situația celor care locuiesc acolo și solicita primăriei găsirea unei soluții.  În replică, primarul Volosevici susține că nu are cum să-i ajute pe oameni, mai mult cartierul va dispărea odată cu construirea unui drum care va face legătura cu Gara de Sud.  

Totuși, primarul spune că așteaptă și o propunere fundamentată pentru locuitorii din Dallas.

“Dallas” este locul unde căutătorii prin gunoaie își strâng prada înainte de a duce pet-urile, fierul vechi sau sticlele la valorificat. În urmă cu patru ani, autoritățile au făcut o razie în cartier şi au spus atunci că vor face ceva pentru oamenii care trăiesc în gunoaie. Nu s-a întâmplat însă nimic.

Mai multe știri pe republikanews.ro

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor