INML a stabilit că Florin Roman, deputat PNL, necesită cinci zile de îngrijiri medicale în urma agresiunii suferite din partea lui Dan Vîlceanu. Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele PNL, a refuzat să comenteze această informație la Antena3 CNN. „Nu am să fac comentarii pe acest subiect, pentru că nu sunt adeptul polemicilor”, a declarat prim-vicepreședintele PNL.
Amintim că Florin Roman a mers săptămâna trecută la Institutul Naţional de Medicină Legală pentru a-şi scoate un certificat medico-legal, după bătaia în care a fost implicat, în Parlamentul României, cu Dan Vîlceanu.
La ieșire, Florin Roman a povestit cum s-a întâmplat incidentul: „În urma acelei altercații, mi-a înfipt mâna în gât. Pe hol a fost o strângere puternică, a încercat canibalic să mă muște în zona capului și când am lăsat capul în jos m-a lovit cu genunchiul.”
Roman a precizat că a solicitat Biroului Permanent să-i pună la dispoziție imaginile de supraveghere pentru a demonstra ceea ce s-a întâmpla și că ar trebui ca și Dan Vîlceanu să demonstreze „că era el”.
„A fost o agresiune. Nu a fost o bătaie, pentru că eu nu am reacționat. Am văzut figura tulburată … S-a și speriat după ce a conștientizat ce a făcut”, a mai declarat Florin Roman, care a mai spus că Dan Vîlceanu „nu era el”.
Deputatul PNL a precizat că a solicitat întrunirea Comisiei juridice pentru a viziona imaginile și pentru a aplica sancțiuni.
„M-am prezentat la INML și în baza certificatului medico-legal voi depune plângere penală împotriva acestui deputat huligan”, a adăugat Florin Roman.
Dan Vîlceanu a rămas fără 50% din salariu după bătaie
Comisia Juridică din Camera Deputaților a decis să-l sancționeze pe Dan Vîlceanu cu pedeapsa maximă, după ce l-a bătut pe Florin Roman. Astfel, Vîlceanu a rămas fără 50% din salariu timp de 6 luni. Mai mult, va avea drept să vorbească doar 10 secunde în plen, timp de 3 luni.
”Comisia juridică din Camera Deputaţilor a aprobat, marţi, la solicitarea Biroului Permanent, o sancţiune maximă pentru deputatul neafiliat Dan Vîlceanu, după ce l-a bătut pe liberalul Florin Roman în plen. Astfel, parlamentarul va avea tăiat 50% din salariu timp de 6 luni şi diminuarea timpului de vorbire la doar 10 secunde, în plen, timp de 3 luni. Decizia poate fi contestată”, se arată în decizia Comisiei