Inginerul prahovean Christian Nedelcu, în vârstă de 52 de ani, şi echipa sa de securitate au fost răpiţi de persoane înarmate în localitatea Owa Oyibo, situată în departamentul Agbor, statul Delta. Atacatorii ar fi deschis focul asupra personalului de securitate care îl escorta pe român. Din dispoziţia ministrului Afacerilor Externe a fost activată Celula de Criză, fiind iniţiate procedurile specifice în astfel de cazuri. După o operaţiune ce a durat aproximativ 48 de ore, românul a fost eliberat. Românul este în stare bună şi se află în siguranţă. Potrivit Digi24, el nu a fost răpit de o organizaţie teroristă, ci de o grupare criminală care intenţiona să solicite o răscumpărare pentru eliberarea sa. Purtătorul de cuvânt al MAE, Ionuţ Vâlcu, a declarat însă că ”statul român nu plăteşte răscumpărări”. MAE transmite că mulţumeşte instituţiilor participante la Celula de Criză a MAE şi autorităţilor nigeriene pentru implicare şi sprijinul oferit în acest caz. Ministerul Afacerilor Externe foloseşte acest prilej pentru a reitera recomandarea fermă adresată cetăţenilor români aflaţi în zonele de conflict/cu risc major de securitate de a contacta cea mai apropiată misiune diplomatică a României pentru a-şi înregistra prezenţa în regiune, astfel încât să poată beneficia de o asistenţă şi protecţie consulară cât mai eficientă. Totodată, Ministerul Afacerilor Externe reiterează recomandarea fermă de consultare a informaţiilor postate pe site-ul MAE, la secţiunea ”Sfaturi de călătorie”.