Datele a aproximativ 200.000 de cetățeni din Sectorul 5, incluzând CNP-ul, numele, prenumele, adresa și alte informații, au fost puse la vânzare de hackerii care au atacat cibernetic Primăria la sfârșitul lunii octombrie.

Atacatorii au reușit să acceseze și platformele gestionate de Primărie, obținând informații precum conversațiile dintre angajați, amenzile aplicate de Poliția Locală și planificarea patrulelor.

Informația a fost difuzată inițial pe contul de LinkedIn al specialistului în securitate cibernetică Bogdan Albei, care conduce o companie de profil. Compania sa monitorizează, inclusiv pe dark web (un colț al internetului inaccesibil publicului larg decât prin metode speciale, cum ar fi utilizarea unui program dedicat), diverse canale de comunicare ale hackerilor. Astfel, a identificat site-ul folosit de hackerii care au atacat Primăria Sectorului 5.

Atacatorii afirmă că au negociat timp de o săptămână cu reprezentanții Primăriei, dar nu au ajuns la un acord. Hackerii au solicitat 5 milioane de dolari, iar Cristian Popescu Piedone, care încă ocupa funcția de primar pe 26 octombrie, a declarat pentru Digi24 că „nu va ceda în fața unor astfel de atacuri”.

Hackerii ar fi obținut și informații ce țin  de Poliția Locală

Acum, atacatorii se laudă că au scos la vânzare datele a aproximativ 200.000 de cetățeni. Este vorba de nume și prenume, numele părinților, adresa, CNP-ul, adresa de e-mail și numărul de telefon. De exemplu, cu aceste date se pot obține credite în numele persoanelor vizate sau să fie deschise conturi bancare, să fie comandate servicii sau produse online în numele acelor persoane sau să fie create documente false.

Surse au menționat că atacatorii au mai obținut înregistrări audio ale apelurilor telefonice din Primărie, acces la sistemele informatice ale instituției (de exemplu, programarea patrulelor Poliției Locale Sector 5).

Atacatorii au reușit să obțină acces „limitat” la platforma prin care reprezentanții Poliției Locale Sector 5 încarcă amenzile în evidențele Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări.