După ce a ieşit din închisoare pe motive medicale, instanţa dispunând controlul judiciar, Petre Oprea, zis „Basarab” a comis-o încă o dată. Deşi are 72 de ani, acesta a fost prins pentru a 12-a oară conducând în Ploieşti fără a avea permis. Aseară, un echipaj din cadrul Secției nr.2 Ploiești a observat un autoturism circulând pe strada Podul Înalt cu luminile de întâlnire stinse. Polițiștii au interceptat imediat autoturismul, constatând că la volan este renumitul interlop care are suspendat dreptul de a conduce autovehicule şi care este cercetat penal pentru alte 11 infracțiuni similare. Basarab fusese arestat preventiv în două rânduri. Instanța de judecată a revocat măsura arestului preventiv pe considerente medicale, în prezent fiind cercetat sub măsura controlului judiciar. Polițiștii au întocmit un nou dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul având acest drept suspendat, iar procurorul de caz a fost informat pentru a proceda în consecinţă.