„Prahova iubeşte Basarabia

Festival folcloric „Prahova iubeşte Basarabia”

 Începe a cincea ediție a Festivalului folcloric „Prahova iubeşte Basarabia”                          

Consiliul Judeţean Prahova şi Centrul Judeţean de Cultură Prahova organizează în perioada 31 august – 1 septembrie 2019, începând cu orele 18.30, a cincea ediție a Festivalului folcloric „Prahova iubeşte Basarabia”, care se va desfășura pe scena amplasată lângă Palatul Culturii din Ploiești.

Succesul edițiilor anterioare ale acestui festival, impactul puternic asupra publicului, vorbesc despre necesitatea cunoașterii și promovării valorilor tezaurului etnofolcloric, ca elemente de identitate etnoculturală. Aducerea unor elemente de folclor și tradiție din Basarabia în județul Prahova reprezintă apelul la un filon autentic, mai puțin alterat, mai apropiat de rădăcinile etnice și naționale. Schimburile interculturale dintre localitățile prahovene înfrățite cu localități basarabene au o contribuție semnificativă la consolidarea conștiinței și unității naționale. Promovarea în rândul publicului a acestor valori culturale și spirituale nealterate, reprezintă unul dintre obiectivele noastre principale.

Sâmbătă, 31 august 2019, începând cu ora 17.45, se va desfășura parada portului popular pe Bulevardul Independenței de la rondul II la Palatul Culturii.

Orchestra „Flacăra Prahovei” a Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploiești, soliști consacrați de muzică populară din județul Prahova, împreună cu Ansamblul Folcloric „Perinița” al Centrului Județean de Cultură Prahova, Ansamblul folclorc „Doina Prahovei”, soliști și ansambluri folclorice din Basarabia și Cernăuți – Ucraina, se vor reuni pe scena festivalului pentru o demonstrație de autenticitate și virtuozitate.

 

Cele două seri de festival se vor încheia cu recitaluri de excepție susținute de Laura Lavric și trupa Zdob și Zdub.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *