logo
RNTV Live

ÎNALȚI DIPLOMAȚI DIN ASIA, VIZITĂ LA CCI PRAHOVA

Daniel

Camera de Comerț și Industrie Prahova a fost miercuri gazda unei delegații de rang înalt.  Cei opt ambasadori din țări de pe continentul asiatic ce au ajuns la Ploiești, au agenda încărcată zilele acestea. În program au trecute vizite și la primărie dar și la Universitatea Petrol și Gaze.

Inițiativa se înscrie în seria de acțiuni desfășurate de Camera de Comerț și Industrie Prahova menite să promoveze mediul de afaceri local și valorile prahovene peste hotare, dar și să sprijine identificarea de noi piețe de desfacere sau aprovizionare.

Activitatea economică efervescentă a județului Prahova evidențiază oportunitatea acestei vizite, care se concentrează asupra cunoașterii reciproce și cooperării bilaterale atât în domeniul economic dar și academic și administrativ.

Grupul de înalți diplomați reprezintă în România următoarele țări asiatice: China, Indonezia, Iran, Japonia, Malaezia, Pakistan, Thailanda, Vietnam.

Programul vizitei a debutat cu discuții la sediul Camerei de Comerț și Industrie Prahova, la care au participat și reprezentanții Prefecturii Prahova și ai Consiliului Județean Prahova. Totodată, au avut loc întâlniri la Primăria Municipiului Ploiești, precum și la Universitatea Petrol-Gaze Ploiești.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor