Ministrul Grațiela Gavrilescu în vizită de lucru la rafinariile Petrotel-Lukoil si Vega
Ministrul Grațiela Gavrilescu se află, chiar acum, în vizită de lucru la Rafinaria Petrotel-Lukoil:
„Vreau să mă conving, personal, că sunt luate absolut toate măsurile posibile pentru a reduce la minim impactul asupra mediului și pentru a nu afecta sănătatea ploieștenilor.”, a spus ministrul Grațiela Gavrilescu
UPDATE
Viceprim-ministrul și ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu. şi-a continuat vizita de lucru la Rafinăria Vega.
„Am cerut și celor de la Rafinăria Vega să fie extrem de atenți în procesul de producție și să aibă în vedere, în primul rând, protecția mediului și a sănătății populației. De principiu susținem orice agent economic care dezvoltă și investește, însă când vine vorba de afectarea cetățenilor, toleranța noastră este zero! La Vega, chiar în aceste momente, este în derulare un control al Gărzii Naționale de Mediu, în urma valorilor crescute înregistrate aseară” – a mai declarat ministrul Mediului.
Bine că se duce la rafinării în loc să vină în stradă să vorbească cu cetățenii, sau cel mai bine să ne aducă față în față pe poluatori și victimele lor civile.
Asta de ce nu o fac?