O fetiţă de şase ani a fost salvată, luni după-amiază, după ce a căzut într-o fântână din judeţul Neamţ
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ au anunţat că pompierii au fost solicitaţi să intervină, luni, în jurul orei 15.50, în satul Poiana Humei, comuna Oniceni, pentru salvarea unui copil căzut într-o fântână.
„La locul solicitării au fost alocate forţe şi mijloace de intervenţie de la Punctul de lucru Poienari, Detaşamentul de pompieri Roman şi SVSU Oniceni. Până la sosirea pompierilor, copilul a fost scos din fântâna adâncă de aproximativ 16 metri„, au precizat pompierii.
Fetiţa de şase ani era conştientă, cooperantă şi cu multiple traumatisme. Ea a primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD, ulterior fiind transportată la CPU Roman.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews