Polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din Inspectoratul de Poliție Județean Gorj au desfășurat verificări în conformitate cu prevederile O.U.G. 195/2005 privind protecția mediului la o societate comercială din Târgu Jiu
În urma verificărilor, polițiștii au constatat că administratorul unei societăți comerciale din Târgu Jiu, în vârstă de 45 de ani, a achiziționat în luna martie a anului 2024 un total de 31.550 de kilograme de azotat de amoniu, un îngrășământ chimic. Acesta a fost depozitat necorespunzător, în aer liber, expus direct acțiunii soarelui, în zone neprotejate din incinta punctului de lucru, încălcând fișa de securitate a produsului.
În urma inventarierii pentru stabilirea stocului real, s-a constatat că există o cantitate de 31.550 de kilograme de azotat de amoniu, care a fost indisponibilizată până la finalizarea cercetărilor și urmează să fie transferată imediat într-un depozit al societății care respectă condițiile de siguranță.
Un dosar penal a fost întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de nesupravegherea și neasigurarea depozitelor de deșeuri și substanțe periculoase, precum și pentru nerespectarea obligației de depozitare a îngrășămintelor chimice și a produselor de protecție a plantelor numai în ambalaje și în locuri protejate.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.