Accident cumplit în urmă cu puțin timp, pe DN1, în zona Nistorești. Cinci autoturisme au fost implicate într-un accident care s-a soldat cu două persoane decedate. În cele cinci mașini implicate în accident se aflau în total 5 persoane.

Două dintre ele sunt decedate și au rămas încarcerate în mașini. Persoanele încarcerate erau doi bărbați, cu vărste de 40 și 50 de ani, au fost extrase într-un timp scurt de către echipajele de pompieri, însă ulterior au fost declarate decedate de către medicul sosit la fața locului. Cea de-a treia victima, un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost asistat la locul evenimentului și transportat de către ambulanța SAJ la Unitatea de Primiri Urgențe din municipiul Ploiești.

La fața locului s-au deplasat 8 echipaje, din care 1 autospecială de lucru cu apă și spumă, 1 autospecială de descarcerare, 1 ambulanță SMURD și 5 ambulanțe ale SAJ Prahova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *