Sursa foto: GSP

„Un lucru este sigur, nu m-am îndoit niciodată de mine. Știu cât de mult efort am depus și cât de mult îmi place acest sport. Provocările pe care le am în față, cu siguranță nu sunt la fel de mari ca ambiția mea. Așa că ambiția este singurul mod în care văd este că trebuie să trec prin asta și să mă întorc la ceea ce eram înainte, și de ce să fiu chiar mai bun. 

Te afectează mult mai mult mental decât fizic această accidentare. Fizic ajungi acolo, dar mental este vorba despre modul în care gestionezi provocările care te așteaptă.

Am presiunea numelui și toată lumea arată cu degetul spre mine încă de când aveam șapte ani: ‘Tot ce face este din cauza tatălui său”. Pentru mine, acestea au fost doar alte provocări”, a spus, potrivit Dailyrecord, Ianis Hagi. 

Ianis este în așteptarea convocării la echipa națională

„A fost un moment emoționant, dar e normal. Am avut un meci în deplasare, unde e foarte greu să câștigi. E un campionat foarte dur, echipa a jucat super bine. Eu m-am simțit bine și a venit și momentul de a marca, într-un final.

După gol, primele 20-30 de secunde n-am putut să-mi controlez emoțiile. Dar este normal, după 15 luni în care am avut și momente mai puțin bune, și momente foarte bune. Sunt foarte fericit că am marcat și am câștigat într-o deplasare destul de grea.

Încă n-am reușit să joc 90 de minute, dar va fi următorul pas. De fiecare dată când am intrat pe teren, m-am simțit bine fizic. Genunchiul este foarte bine din ianuarie, de când am început să joc.

Sunt două meciuri pe care le avem, cu Kosovo și Elveția, cred că toată țara trebuie să se concentreze pe următoarele două meciuri. Suntem într-o poziție favorabilă, șase puncte din șase. Suntem la mâna noastră deocamdată, trebuie să câștigăm meciurile și atâta tot.

Aștept convocarea de la 16 ani, de când am început în Liga 1. Este visul oricărui jucător să joace la echipa națională. Nu există o echipă mai mare decât echipa națională, asta e mentalitatea mea. Ești mândru, ai oportunitatea să reprezinți o țară întreagă și nu mergi acolo pentru bani sau pentru altceva.

Mereu aștept convocarea și voi da 100%. Cu genunchiul sunt 100% din ianuarie, nu pot să intru pe teren fără să fiu 100%. Apoi intrăm în detalii mai mici, capacitatea aerobă, puterea în picioare, tranzițiile. Mă simt foarte bine din toate punctele de vedere. A venit și golul, e un 0boost de încredere.

Planurile mele sunt pentru a fi implicat cu echipa națională. Cel mai mult contează să luăm șase puncte”, a comunicat, la emisiunea Digi Sport Special, Ianis Hagi.

Sursa: dcnews.ro

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsiți pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *