Pădurar asasinat de hoţi de lemne
Hoţii de lemne au asasinat un pădurar incomod. Trei copii au fost lăsaţi fără tată.
Un pădurar care ăşi făcea treba a devenit prea incomod pentru hoţii de lemne aşa că a fost asasinat. S-a întâmplat în Maramureş. Pădurarul de 37 de ani a cerut ajutor la 112 dar a fost prea târziu pentru el. A fost împuşcat cu o armă de vănătoare iar corpul i-a fost aruncat într-o râpă din pădure, potrivit Observator.tv
Pădurarul era angajat al Direcţiei Silvice Maramureş, Ocolul silvic Strâmbu Băiuţ. El era căsătorit şi avea trei copii.
„Un pădurar a informat faptul că se întâmplase ceva greșit pe sectorul său. A anunțat șeful de district, care, la rândul său, a anunțat poliția. A durat jumătate de oră până când a sosit echipajul de poliție și l-a găsit pe pădurar decedat. Este o zonă dificilă. Este o atmosferă grea, nu vă pot descrie. Este un eveniment incredibil, de o violență extremă. Eu sunt în Maramureș acum, pentru a afla mai multe chestiuni. Vă dați seama? L-au împușcat pe pădurar cu PROPRIA LUI ARMĂ! L-au împușcat în omoplatul drept și nu numai! Liviu Pop a rămas cu trei copii orfani din cauza celor care au furat pădurea. Noi păzim și pădurile private, asta a fost și aici! Pădurea se apără! Rog pe toată lumea să nu mai instinge la violență și să înțeleagă faptul că personalul silvic îngrijește pădurea”, a declarat George Mihăilescu, directorul Romsilva.