logo
RNTV Live

Halep, cotată cu a doua șansă la US Open

tenis US Open
Cristian Anghelescu

Halep, cotată cu a doua șansă la US Open

Organizatorii de la US Open au anunțat jucătorii care vor avea statut de cap de serie pe tablourile principale de simplu la ultimul turneu de Grand Slam al sezonului.

Așa cum era de așteptat, aceștia au respectat ordinea din cele două clasamente mondiale, iar, Rafael Nadal și Karolina Pliskova, cei doi lideri, pornesc cu prima șansă. Prin urmare, Simona Halep va fi cap de serie numărul doi, urmând să se regăsească la tragerea la sorți pe jumătatea inferioară a tabloului feminin.

Românca s-ar putea duela în semifinalele competiției cu una dintre jucătoarele care au învins-o categoric în precedentele două săptămâni, Svitolina și Muguruza.

La masculin, Andy Murray va fi favorit numărul doi, însă, până acum, scoțianul care tocmai a pierdut primul loc în ierarhia mondială, nu a confirmat dacă va evolua la New York. El nu a mai jucat niciun meci oficial, după ce s-a accidentat în sferturile de finală de la Wimbledon, într-un meci pierdut cu Sam Querrey.

În cazul în care Murray își va confirma prezența, Roger Federer va fi favorit numărul trei și, astfel, ar putea pica pe aceeași jumătate cu Rafa Nadal.

Capii de serie din turneul masculin

  1. Rafael Nadal
  2. Andy Murray
  3. Roger Federer
  4. Alexander Zverev
  5. Marin Cilic
  6. Dominic Thiem
  7. Grigor Dimitrov
  8. Jo-Wilfried Tsonga
  9. David Goffin
  10. John Isner
  11. Roberto Bautista Agut
  12. Pablo Carreno Busta
  13. Jack Sock
  14. Nick Kyrgios
  15. Tomas Berdych
  16. Lucas Pouille
  17. Sam Querrey
  18. Gael Monfils
  19. Gilles Muller
  20. Albert Ramos-Vinolas
  21. David Ferrer
  22. Fabio Fognini
  23. Mischa Zverev
  24. Juan Martin del Potro
  25. Karen Khachanov
  26. Richard Gasquet
  27. Pablo Cuevas
  28. Kevin Anderson
  29. Diego Schwartzman
  30. Adrian Mannarino
  31. Feliciano Lopez
  32. Robin Haase

Capii de serie din turneul feminin:

  1. Karolina Pliskova
  2. Simona Halep
  3. Garbine Muguruza
  4. Elina Svitolina
  5. Caroline Wozniacki
  6. Angelique Kerber
  7. Johanna Konta
  8. Svetlana Kuznetsova
  9. Venus Williams
  10. Agnieszka Radwanska
  11. Dominika Cibulkova
  12. Jelena Ostapenko
  13. Petra Kvitova
  14. Kristina Mladenovic
  15. Madison Keys
  16. Anastasija Sevastova
  17. Elena Vesnina
  18. Caroline Garcia
  19. Anastasia Pavlyuchenkova
  20. CoCo Vandeweghe
  21. Ana Konjuh
  22. Shuai Peng
  23. Barbora Strycova
  24. Kiki Bertens
  25. Daria Gavrilova
  26. Anett Kontaveit
  27. Shuai Zhang
  28. Lesia Tsurenko
  29. Mirjana Lucic-Baroni
  30. Julia Goerges
  31. Magdalena Rybarikova
  32. Lauren Davis

sursa: mediafax

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor