O femeie din Anglia, care și-a ținut fetița ascunsă într-un sertar în primii trei ani de viață, a fost condamnată la șapte ani și jumătate de închisoare pentru „neglijență extremă”, relatează BBC.

Procurorii au dezvăluit că fetița „nu a cunoscut niciodată lumina zilei sau aerul curat” și a fost descoperită abia când un vizitator al locuinței din Cheshire a auzit-o plângând, relatează news.ro.

Mama fetiței, care a pledat vinovată la patru capete de acuzare privind cruzimea față de copil, a fost condamnată de Chester Crown Court.

Judecătorul Steven Everett a afirmat că femeia i-a refuzat fetiței „orice formă de dragoste, afecțiune, atenție adecvată, interacțiune socială, alimentație corespunzătoare și îngrijire medicală esențială”.

”O fetiţă inteligentă care acum poate că îşi revine încet la viaţă, din ceea ce a fost aproape o moarte în viaţă în acea cameră”, a adăugat el.

Instanța a aflat că mama a ascuns existența bebelușului chiar și față de frații și surorile acestuia, ținându-l ascuns într-un sertar al divanului său, și a păstrat secretul inclusiv față de partenerul ei, care locuia frecvent în aceeași casă.

Rachel Worthington, reprezentanta Crown Prosecution Service, a declarat că, în momentul în care a fost descoperită, fetița nu reacționa la propriul nume și fusese lăsată singură pentru perioade îndelungate, fiind nevoită să „se descurce singură” fără hrană adecvată.

Instanța a fost informată că fetița suferea de o subnutriție severă, fiind atât de slabă încât semăna mai degrabă cu un bebeluș de șapte luni decât cu un copil de trei ani. Ea fusese hrănită cu Weetabix diluat în lapte, administrat printr-o seringă.

Avea, de asemenea, o fisură palatină şi alte câteva probleme medicale pentru care mama sa nu căutase tratament.

Infracţiunile au acoperit o perioadă cuprinsă între începutul anului 2020 şi începutul anului 2023, când fata a fost descoperită după ce un vizitator al casei a auzit un zgomot la etaj şi a găsit-o pe pat.

Un asistent social a fost chemat la domiciliu după descoperire şi a descris „groaza copleşitoare” pe care a simţit-o la intrarea în dormitor.

Copilul a fost găsit cu părul ciufulit, deformări şi erupţii cutanate.

Asistentul social a declarat: ”M-am uitat la mama ei şi am întrebat-o: ”Aici o ţineţi?”. Mama a răspuns fără să stea pe gânduri: ”Da, în sertar”.

Femeia le-a spus polițiștilor că nu era conștientă de sarcină și că s-a simțit „foarte speriată” în momentul nașterii. Ea a susținut că bebelușul nu a fost ținut permanent în sertarul de sub pat și că acesta nu a fost niciodată complet închis.

Ea le-a spus poliţiştilor că copilul ”nu făcea parte din familie”. Mama şi-a şters lacrimile în timp ce descria cum ceilalţi copii ai săi, de care se spune că a avut grijă, nu mai locuiau cu ea.

Judecătorul Everett a declarat că ceea ce a făcut femeia ”sfidează orice credinţă”.

”Aţi încercat să controlaţi această situaţie cât de atent aţi putut, dar din pură întâmplare secretul dvs. teribil a fost descoperit. Nu-mi amintesc un caz atât de rău ca acesta în cei 46 de ani ai mei”, a declarat el.