logo
RNTV Live

Grațiela Gavrilescu susține consolidarea parteneriatelor publice-private în domeniul sănătății,

gratiela gavrilescu
Mihai Constantinescu

Grațiela Gavrilescu susține consolidarea parteneriatelor publice-private în domeniul sănătății, un demers care ar îmbunătății accesul românilor la asistență medicală.

„Am participat în calitate de deputat, membru al Comisiei pentru Sănătate și Familie, la unul dintre cele mai interesante forumuri de dezbatere: Health Forum- Impactul abonamentelor medicale în sănătate și economie, eveniment organizat de Intact Media Group, la Sala Constantin Stere a Palatului Parlamentului. Cred că discuțiile pe care le-am purtat, astăzi, atât noi, parlamentarii , cât și membrii guvernului prezenți (vicepremierul Barna, ministrul Finanțelor, secretarii de stat de la Finanțe și Sănătate) cu furnizorii de servicii medicale private și cu unii dintre cei mai importanți angajatori care au contractat servicii în sistem abonament pentru salariații lor vor avea drept efect o îmbunătățire a cadrului legislativ și o schimbare de atitudine a executivului în ceea ce privește abordarea acestui domeniu. În perioada pandemiei, ne-am lămurit cu toții: sistemul medical de stat nu poate face față situațiilor de criză.
Clinicile private au fost cele care au preluat- pe nepregătite- surplusul de cereri. Și tot acestea fac prevenție reală, abonații, din păcate – doar 1,6 milioane, foarte puțini- venind la control de 2,5 ori mai des decât angajații neabonați.
E mult mai ieftin să previi decât să vindeci și de la acest lucru ar trebui să se pornească în parteneriatul public-privat, ce trebuie consolidat, urgent, în domeniul sănătății! E loc de mai bine în direcționarea contribuției CASS spre investiții, în acest scop, în sistemul de stat”, transmite deputatul umanist Grațiela Gavrilescu.


Totodată, statul TREBUIE să susțină angajatorii români în efortul lor economic, pentru ca aceștia să reziste pe piață și să își permită bonusuri salariale dorite, cum sunt abonamentele medicale!

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor