Scandal între mai mulţi bărbaţi
Gol puşcă în centrul Ploieştiului după un scandal monstru între mai mulţi bărbaţi.
Scandalul s-a produs între mai mulţi bărbaţi în Ploieşti, în noaptea de 16 iulie. După un apel la numărul unic de urgenţă 112 care anunţa conflictul, la faţa locului au intervenit poliţiştii.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că patru persoane, după ce au ieșit din incinta unei săli de jocuri de noroc, s-au întâlnit cu alte două persoane necunoscute, între ei având loc un schimb de replici.
Situația a degenerat, două persoane din grup, în vârstă de 24 de ani, respectiv 21 de ani, au fost lovite cu pumnii și picioarele de către ceilalți participanți la conflict, iar ulterior au fost transportate la spital, anunţă IJP Prahova.
La sosirea polițiștilor, unul dintre cei implicați în scandal a fost găsit dezbrăcat, fără a fi cunoscut cu probleme psihice.
Două persoane au fost sancționate contravențional, conform legii, pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, cu amendă contravențională în valoare de 2.500 de lei, fiecare, potrivit IJp Prahova.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de loviri și alte violențe, precum și pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri.
Pentru mai multe ştiri, vizitaţi site-ul republşikanews.ro
Foto cu caracter ilustrativ