logo
RNTV Live

Gest de maximă inconștiență! Un ploieştean a fugit de la locul accidentului de frica poliţiştilor! Incredibil ce au putut descoperi oamenii legii despre acest bărbat. Fuga este o parte foarte mică a problemei

controale-trafic-politisti-masina-acte-amenda
Mihai Constantinescu

Gest de maximă inconștiență! Un ploieştean a fugit de la locul accidentului de frica poliţiştilor!

Poliția  fost anunțată, prin sistemul 112, despre faptul că pe DN 1A, în Municipiul Ploiești – Cartier Vest, a avut loc un accident rutier.Ajunși la fața locului, polițiștii rutieri au constatat că în eveniment au fost implicate două autovehicule, șoferul unuia dintre acestea necesitând îngrijiri medicale, fără a rămâne internat în spital.

Celălalt șofer ar fi părăsit locul accidentului fără încuviințarea poliției, fiind depistat la scurt timp și condus la sediu în vederea audierilor. Acesta a fost identificat în persoana unui ploieștean, în vârstă de 35 de ani. Fiind testat cu etilotestul, s-a descoperit că avea o îmbibație alcoolică de 0,77 mg/l în aerul expirat.

De asemenea, continuând verificările, polițiștii au descoperit faptul că șoferul nu deține permis pentru nicio categorie de vehicule, ba mai mult, că plăcuțele de înmatriculare montate erau false iar vehiculul nu este înmatriculat.

Ploieșteanul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arest Preventiv.

În cursul acestei zile, a fost prezentat Judecătoriei Ploiești cu propunere de arestare preventivă, care a dispus plasarea acestuia sub control judiciar pentru 60 de zile.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției, conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului, conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul cu numere false.

foto cu caracter ilustrativ

romsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor