Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a decis să le returneze celor de la Gaz Metan cele 3 puncte pe care le pierduseră, medieșenii părând a fi siguri de un loc între primele șase echipe ale campionatului românesc!
Gaz Metan ajunge astfel la 38 de puncte, cu 4 peste CFR Cluj și 6 peste Dinamo, echipă care rămâne doar cu șanse teoretice la un loc de play-off. „Am avut un caz inventat, lucrurile nu se vor opri aici. Sunt probleme mari în cadrul acestei comisii la FRF. Vă spun cu mâna pe inimă că voi merge în fața instanțelor! Domnul Duru nu e prima dată când face astfel de lucruri! Se fac mari nedreptăți la Comisia de Disciplină. Lucrurile au mers prea departe. Vă cruciți ce argumente a avut la TAS! L-am mai dovedit odată pe acest domn Duru! Eu zilnic mă uit în fața jucătorilor iar ei se întreabă de ce se întâmplă aceste lucruri. Sper să ne descătușăm după această decizie”, a spus Ioan Mărginean la televiziunea Dolce Sport.
Medieșenii au pierdut 3 puncte din cauza „datoriilor către alte cluburi”, iar după ce au făcut apel și l-au pierdut, au decis să meargă la TAS.