logo
RNTV Live

Galerie foto-Trenurile, oprite în continuare. Vezi ce spune CFR despre această situaţie

peron sud
Raluca Eparu

Mai multe trenuri care ar fi trebuit să staţioneze şi în Gara Ploieşti Sud au întârzieri între 60 şi 80 de minute. În această situaţie însă, sunt 100 de trenuri la nivel naţional, după cum recunosc oficialii CFR Călători. Totul din cauza unui protest declanşat în această dimineaţă de angajaţii căilor ferate din 7 regionale CFR. Disperaţi, călătorii care lucrează în Capitală, au mers în autogară, la microbuze, dar aici au găsit cozi.

Între timp a apărut şi punctul de vedere al CFR referitor la această situaţie.

“În data de 22 martie, începând cu ora 7:00, o parte dintre angajaţii feroviari au oprit spontan lucrul. Această acţiune afectează circulaţia  unor trenuri.

Oprirea lucrului are loc în contextul în care administraţia şi federaţiile sindicatele reprezentative se află deja în negocieri pentru semnarea noului Contractul Colectiv de Muncă 2017-2018, negocieri în cadrul cărora conducerea CFR Călători a anunţat că în bugetul companiei pentru anul 2017 este inclusă o creşterea a fondului de salarii, creştere care se va regăsi în urma negocierilor, în salarii.

Administrația intenționează să reașeze clasele de salarizare, în funcție de fondul de salarii care se va asigura prin bugetul de venituri si cheltuieli al CFR Călători, pentru funcțiile de bază: acari, manevrați, șefi de manevră, conductori, șefi de tren, casieri, informatori din ramura MC și pentru funcțiile de execuție din celelalte ramuri, cu posibilitatea de diferențiere în funcție de complexitatea și de volumul de muncă.

Informații Trenul meu

Rugăm pasagerii ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre întârzierile care se înregistrează în trafic, la personalul nostru din staţii sau:

  • 0219521 – INFO CFR (trafic intern).
  • numerele de telefon de la gările CFR sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE http://aplicatii.cfrcalatori.ro/ro/informatii-telefonice.
  • 021.319.0358 – Biroul Relaţii cu Publicul din Gara de Nord Bucureşti;
  •  aplicația TRENUL MEU (http://www.cfr.ro/index.php/cauta-tren), introduceţi numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații tren. Obtineţi informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.
  • verificați tabelele de sosire/plecare a trenurilor, actualizate din minut în minut pe site-ul www.cfr.ro domeniul CAMERE WEB;

Celor care doresc să renunțe la călătorie, la cerere li se va restitui contravaloarea biletelor.

CFR Călători este deschisă dialogului şi transparenței în relația cu angajații și cu partenerii sociali, astfel încât să putem identifica soluțiile potrivite contextului actual.

De asemenea, cei care doresc să facă propuneri sau au solicitări, le pot transmite companiei prin liderii sindicali sau direct la adresa de e-mail comunicare.calatori@cfrcalatori.ro.

CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru disconfortul creat de acest eveniment şi îi asigură că se depun toate eforturile astfel încât să asigurăm condiţii optime de reluare a circulaţiei trenurilor.”, se arată în comunicat.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor