Anisia Drăgan, sportiva secţiei de gimnastică ritmică a CSM Ploieşti a participat alături de colegele sale din Lotul Național de Ansamblu al României la „Gdynia Rhythmic Stars”, Turneu Internaţional FIG desfăşurat în perioada 4-7 mai în Polonia.
După o lungă pregătire la Arad alături de Lotul Naţional de Ansamblu al României, încă din luna decembrie a anului trecut, Anisia a reușit să obțină, împreună cu colegele, medalii de bronz!
Ansamblul de senioare al României, format din Anisia Drăgan (CSM Ploieşti), Claudia Mitan (UNEFS Bucureşti), Alenia Biringer, Catrina Buniov, Dalia Marin şi Antonia Stănescu (toate de la CSM Arad), a câștigat două medalii de bronz: una în finala cu cinci cercuri şi alta în concursul general, după evoluţiile din cele două exerciţii – unul cu 5 cercuri şi unul cu trei panglici şi două mingi.
Mai multe detalii AICI.
Antrenată la club de Simona Puiu, Anisia Drăgan se pregătește la Arad sub comanda celor două antrenoare ale lotului naţional, Daniela Chiriac şi Tatiana Novikova, Centrul de Pregătire fiind finanţat de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român.
Anisia este deja experimentată în domeniul gimnasticii ritmice: în perioada 2017-2018, ea a făcut parte din Lotul Naţional de Ansamblu la nivel de junioare.
Tot din partea CSM Ploieşti, la competiţia din Polonia a participat, în concursul individual, şi Sabina Enache, care s-a clasat a 16-a în ierarhia generală şi a fost la numai două zecimi de calificarea în finala de la panglică.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.