logo
RNTV Live

Gabi Tamaș a depus o plângere penală împotriva tehnicianului Nae Constantin

gabi_tamas
Dumitrescu Vlad

Gabi Tamaș a depus o plângere penală împotriva lui Nicolae Constantin, antrenorul Petrolului, în urma scandalului privind înregistrarea convorbirii dintre cei doi în care fotbalistul îi înjură pe suporterii ploieșteni și care a ajuns în mediul on-line!

 Fostul fundaș central al formației ploieștene acuză că respectiva înregistrare a fost dată publicității fără acordul său. Acum, autoritățile urmează să se ocupe de această situația, care se poate aplana numai în cazul unei “împăcări” a celor doi sau a unei înțelegeri de comun acord de a lăsa în spate incidentul.

”Confirm că am făcut plângere penală, am mare încredere în autorități. Cine greșește trebuie să plătească”, a fost prima reacție a lui Gabi Tamaș, potrivit sport.ro.

Costel Lazăr, președintele Petrolului Ploiești, s-a declarat dezamăgit de atitudinea lui Tamaș, mai ales că, în momentul în care cei doi au discutat, problemele păreau a se fi rezolvat.

”M-am întâlnit cu Tamaș și am vorbit altceva după acel incident. Am considerat că am încheiat totul pe cale amiabilă, dar sunt dezamăgit și surprins de ceea ce a făcut acum. Va trebui să ne apărăm, nu avem ce să facem”, a declarat Costel Lazăr, pentru ProSport.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor