logo
RNTV Live

Furtună într-un pahar cu apă! Animozități înaintea finalei de mâine!

main fin
Cristian Anghelescu

Gândită a se desfășura în formatul oficial, conferința de presă premergătoare finalei Cupei României, faza județeană, a propus la arena „Ilie Oană” întâlniri succesive cu staff-urile celor două echipe care se vor întrece mâine seară, Petrolul Ploiești și CS Păulești.

Vasile Vasile, antrenorul Iulius Mărgărit și portarul Bogdan Rădulescu.

Primul a vorbit președintele, acesta declarând: “Ne așteaptă un joc important, suntem o echipă care a făcut cinste fotbalului prahovean prin ceea ce a realizat în Cupa României și vrem să fim priviți drept echipa frumoasă care joacă a treia finală consecutivă, primele două câștigate! Aceasta, a treia, este una specială, una care ne oferă şanse de reuşită reduse, undeva la 15-20%. Sper doar să avem parte de un arbitraj corect, să fie o atmosferă de zile mari. Prima pentru adjudecarea obiectivului este una mică, undeva la 200 de lei de jucător”.

La rândul său, antrenorul Iulius Mărgărit a vrut să precizeze din start că nu i se pare corect ca Petrolul să joace finala pe arena unde a jucat toate meciurile din această ediție de campionat: “Aș vrea să lămuresc, de la bun început, un aspect. Nu am, personal, nimic cu Petrolul. Ba chiar mă voi bucura de ascensiunea echipei lângă al cărei stadion am copilărit destui ani. Numai că îmi doresc, ca antrenor, să câştig orice meci alături de echipa mea! Deşi, cred că mâine seară nu vom pleca cu aceleași șanse! Mi se pare anormal să jucăm pe stadionul uneia dintre finaliste! Orice urmă de fair-play a dispărut într-o astfel de întrecere în care unii au toate armele iar alții pleacă la război în pielea goală!”, a spus cu obidă antrenorul!  Care, finalmente, a recunoscut că nu avea habar de decizia președintelui său, Vasie Vasile, cel care a admis ca meciul să se joace pe “Ilie Oană”, organizarea urmând a fi plătită, integral, de către oficialii trupei ploieștene. Adică, mai pe șleau, că echipa din Păulești nu a vrut să contribuie cu nicio sumă la organizarea finalei, așa cum se obișnuiește!

Bogdan Rădulescu, jucător: “Cred că, deja, am făcut o performanţă ajungând pentru a treia oară, consecutiv, în finala Cupei. Eu spun, faţă de domnul preşedinte care ne oferă 15-20% șanse de câștig, că avem, şi noi, destule şanse pentru a produce surpriza, poate undeva la 40%! Nici eu nu am fost de acord, în primă fază, să jucăm pe Ilie Oană dar, până la urmă, este un eveniment notabil la care vrem să participăm și să avem și un aport convingător” a declarat goal-keeperul echipei de la margine de Ploiești.

În partea a doua a conferinței au ajuns reprezentanții Petrolului, antrenorul Octavian Grigore și “căpitanul” Claudiu Tudor.

În altă notă, mult mai puțin înverșunați față de predecesori, ambii au arătat că meciul de mâine seară va fi unul important, deloc ușor, pe care Petrolul și-l dorește victorios fie și pentru faptul că echipa se gândește la adjudecarea primului trofeu din istorie. Iată ce au declarat cei doi reprezentanți ai Petrolului:

Octavian Grigore: “Întâlnim o echipă puternică din această ligă superioară a Prahovei. Am mai spus, primele cinci competitoare din clasamentul Ligii A pot juca oricând în eșalonul trei al fotbalului național! Nu va fi un meci uşor dar singurul gând al nostru este acela de a ridica trofeul, după victorie! Mai avem trei finale, trebuie să le câştigăm pe toate. Voi fi convins de cine rămâne la echipă după aceste meciuri, toate cu miză!”, a spus Tavi Grigore, antrenor care nu se poate baza la ora finalei de mâine pe Daniel Chiriţă, plecat în Rusia la Campionatul Mondial de Fotbal al Artiștilor, în timp ce Ilie Dumitrescu şi Chiş au fost lăsați în afara lotului pentru că nu au participat la ultimele două antrenamente!

Claudiu Tudor: “Am luat sfaturi de la finul meu, Laurenţiu Marinescu, de felul în care se câştigă și, ulterior, cum se ridică trofeul! Meciul nu va fi deloc uşor, se va desfăşura într-o atmosferă de zile mari ca mereu pe această arenă! Avem promisiunea că vor fi foarte mulţi suporteri mâine seară pe Ilie Oană, pentru a ne bucura împreună de câştigarea trofeului! Pentru mine va fi o premieră câștigarea Cupei României și sunt decis să nu o ratez! Mă întrebați despre alocuțiunea domnului antrenor de la Păulești și despre prima în caz de câștigare a trofeului. La prima întrebare nu am de declarat nimic, poate doar să spun atât: tipic românește! Iar la a doua… nu este nevoie de nicio primă, nici nu s-a vorbit despre așa ceva și, cu siguranță, nu ne dorim decât trofeul și mulțumirea fanilor! Noi suntem Petrolul!” a conchis mijlocașul “lupilor”.

 

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor