logo
RNTV Live

Furt de material lemnos din fondul forestier național

hoti lemne jandarmi
Theo Tănăsescu

Furt de material lemnos din fondul forestier național. Totul s-a petrecut ieri. În baza unor informații, polițiștii din cadrul Poliției oraşului Slănic au efectuat verificări la domiciliul unui bărbat din comuna Vărbilău, despre care existau indicii că ar fi sustras cu puțin timp în urmă, material lemnos din fondul forestier național, din punctul Băicănești, din comuna Vărbilău.

Deplasați la domiciliul bărbatului în vârstă de 34 de ani, polițiștii au observat pe asfaltul din fața imobilului, mai multe urme de târâre care duceau spre imobil, și ulterior către grădina din spatele locuinței.

Materialul lemnos identificat în curte a fost măsurat de un pădurar din cadrul Ocolului Silvic Slănic rezultând cantitatea de 0,26 metri cubi material lemnos, bărbatul indicând polițiștilor locul de unde a fost sustras.

Totodată, la fața locului au fost identificate mai multe urme de târâre şi urmărindu-le au condus polițiștii până în albia pârâului Vărbilău, unde au identificat cantitatea de 0,36 metri cubi de material lemnos.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere ilegală și furt de arbori.

FOTO CU CARACTER ILUSTRATIV

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor