Fundaţia Comunitară Prahova sau visul unei familii frumoase de ploieşteni

cautam-reporteri-republikanews

Dumnezeu sau soarta îi aduce pe oameni împreună, dar în mod sigur nimic nu e întâmplător. Asta s-ar putea spune despre Dan şi Isabela Alexe, un cuplu frumos din Ploieşti, care şi-au unit destinele pentru că se iubesc şi potrivesc. Şi tocmai din această potriveală a luat fiinţă şi Fundaţia Comunitară Prahova, “copilul” celor doi. “Un copil” care creşte frumos şi se dezvoltă pentru că are la bază conceptul general care ţine lumea pe drumul drept-binele general.

“Unim cauzele care contează, cu oamenii cărora le pasă!”

Isabela (33 ani) a terminat facultatea de psihologie la Sibiu şi tot acolo a lucrat vreo 10 ani într-un ONG. A vrut, însă,  să se întoarcă acasă şi în urmă cu cini ani l-a întâlnit pe Dan (43 ani) de profesie asistent social. din idealurile lor comune a apărut pe 13 iunie 2013, Fundaţia Comunitară Prahova.

isabela si dan alexecercul de donatori

“Nu e un concept propriu, ci unul apărut în urmă cu 100 de ani în Statele Unite ale Americii, dar am simţit că Prahova are nevoie de această fundaţie. Mi-am dorit să contribui la dezvoltarea unui ONG şi am găsit aici oameni care au idei, iniţiative, dar aveau nevoie de ajutor să le realizeze. Lucrurile s-au legat şi aşa a apărut fundaţia. Aici lucrăm cu mulţi oameni inimoşi. Alături de mine o am zilnic pe Bianca Dăniţă, fără de care m-aş descurca cu greu. Consiliul director este format din Daniela Burlacu, Luiza Bunbănac, Corina Petcu, Cristina Moraru, Alexandra Anton, Ina Stan, Ema Profirescu Geamănu şi Corneliu Moraru. Membru onorific este Camera de Comerţ Prahova şi preşedintele acesteia, domnul Aurelian Gogulescu”, povesteşte Isabela. Personal, am cunoscut-o pe Isabela în urmă cu o lună la Cercul de donatori, o idee venită din Marea Britanie, dar pe care soţii Alexe au importat-o imediat pentru că mergea perfect cu munca lor de aici. “În tot ceea ce facem ne-am dorit să aducem împreună cauzele care conteaza cu oamenii care doresc să se implice. Cercul de donatori e deja la a cincea ediţie şi de fiecare dată am reuşit să autăm cu ajutorul unor oameni obişnuiţi, dar speciali pentru noi, pentru că se implică. Nu trebuie să dai bani dacă nu ai, deşi banii ajută, ci poţi să oferi din timpul tău sau din experienţa ta profesională şi de viaţă pentru a ajuta. Am finanţat astfel 14 proiecte cu ajutorul a 180 de donatori şi am atras aproape 40.000 de lei”, spune Isabela Alexe. Proiectele sunt multe şi toate sunt importante pentru comunitate. 20 de elevi din medii defavorizate care vor avea rechizite şi alte lucruri necesare pentru a învăţa bine şi a trece de bacalaureat, broşuri pentru piticii de grădiniţă din care să înţeleagă cum trebuie să reacţioneze în caz de incendiu, pictarea transformatoarelor din Ploieşti şi multe alte cauze care schimbă lucrurile în bine. concret, oamenii se întâlnesc, (de data aceasta au făcut-o în Sala Europa a Camerei de Comerţ şi Industrie Prahova) li se prezintă cauzele şi începe donarea. Nu poţi dona mai puţin de 50 de lei, bani pe care îi poţi distribui cum vrei, dar poţi să semnezi şi un angajament în cazul în care nu ai bani atunci, dar vrei să ajuţi.

Tineri voluntari

Un alt proiect este Youth Bank, Banca tinerilor, un proiect prin care tinerii de clasele a X-a şi aXI-a devin voluntari în cauze nobile şi învaţă cum să organizeze un eveniment, cum să strângă şi să gestioneze banii şi să-i folosească în scopuri bune.

fundatia

“De la începutul acestui proiect am avut 60 de aplicanţi. Nu oricine poate fi eligibil, se dau nişte interviuri şi-i selectăm, pentru că sunt mulţi doritori. Unii vor doar să înveţe lucruri care nu se învaţă la şcoală. Alţii să prindă în CV că au făcut voluntariat. Indiferent pentru ce fac asta este minunat. Activitatea de voluntariat este foarte importantă pentru că formează deprinderi importante. Banii strânşi de tineri ajung tot pe proiecte pentru liceeni, proiecte care să aducă o schimbare în comunitate. Au fost până acum 4.000 de beneficiari direcţi ai acestui proiect, în trei ediţii, iar Mădălina Tuinete, coordonatoarea proiectului, se implică de fiecare dată foarte serios”, explică Isabela. Tot pentru tineri este şi Fondul Ştiinţescu prin care Fundaţia Comunitară Prahova abordează educaţia din prisma ştiinţelor-ştiinţă, tehnică, inginerie şi matematică-domenii atât de necesare, dar prea puţin dorite de tineri. “Tot ce strângem pentru a facilita tinerilor întâlniri interesante cu oameni sau cu activităţi din aceste domenii pentru a le da exemple de bună practică este dublat de Fundaţia Româno-Americană”, spune Isabela Alexe. Un alt proiect este făcut cu ajutorul OMV Petrom. Se numeşte “Fapte bune care dăinuie” şi prin intermediul acestuia, fundaţia a ajutat două grupuri din Telega şi Gornet să facă câte o asociaţie de dezvoltare comunitară, le-a oferit consultanţă şi sprijin la început de drum, ca ei să ştie cum să strângă fonduri pentru cauze nobile, dar şi să facă proiecte pe fonduri europene pentru a atrage fonduri pentru comunitate.

Lor le pasă!

Gala Comunităţii Prahovene este un alt proiect interesant pe care Fundaţia Comunitară Prahova îl pregăteşte pentru luna noiembrie a acestui an. Vor fi premiaţi oameni care au făcut lucruri bune în judeţ şi totodată vor fi promovate proiectele de bună practică. “În cadrul Clubului de Networking am făcut consiliere în filantropie. Prin asta învăţăm oamenii cum să doneze ca donaţia lor să aibă un impact mai mare, în primul rând sufletesc, pentru ei înşişi. Acest club are deja un proiect numit “Ne pasă, ne implicăm, ajutăm!” şi noi le-am arătat cum să identifice cauzele aproape de sufletele lor”, spune Iza, care împreună cu Dan stau la muncă câte 10 ore zilnic şi chiar mai mult. Ca să se poată întreţine, cei doi au pus bazele unui centru de formare profesională şi s-au implicat fiecare cu experienţa în profesia sa. Deocamdată sunt singuri, dar se gândesc să devină părinţi cât de curând. “Vrem copii, dar vrem să-i aducem într-o lume mai bună! De aceea facem tot posibilul şi ne implicăm activ în viaţa comunităţii. Ne dorim ca fundaţia să fie o organizaţie a comunităţii, în care să-şi găsească locul fiecare persoană care îşi doreşte să facă o schimbare în comunitate. Lucrurile bune se pot întâmpla oriunde dacă se adună oamenii potriviţi!”, este motto-ul familiei Alexe.

Rezultate 2013 – 2015

  • 12 fonduri • 2315 donatori individuali • 19 donator companii • 57 granturi acordate în comunitate în total 168.855 lei • 18 burse în total 10.100 lei • 137 Voluntari • Numai in 2015 Fundaţia Comunitară Prahova a implementat 5 proiecte comunitare cu o investiție de 53.048 lei
lafesta

2 COMENTARII

  1. Buna ziua ma numesc raluca am 25 de ani si sunt obeza mias dori foarte mult sa fac o operatie de micsorare a stomacului am foarte mare nevoie de ajutor e posibil sa gasesc o fundatie care mar putea ajuta va multumesc mult astept un raspuns din partea dumneavoastra

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here