În spital, mai rău ca în penitenciar
FOTO/Auschwitz-ul bolnavilor! Un spital de boli infecţioase, pe primul loc la capitolul mizerie.
Paturi murdare, pereţi scorojiţi, mobilier ruginit şi cearşafuri în geam. Acestea sunt condiţiile din Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara. Culmea este că cei din conducerea unităţii medicale nu văd aceste lucruri. Vinovat pentru imaginile halucinante ar fi, în opinia managerului, unghiul din care au fost realizate acele fotografii.
Imaginile au fost postate pe Facebook cu următorul mesaj:
„Pentru cei care m-au acuzat că denigrez Spitalul, primarul, că vreau săa arunc cu noroi în Timisoara, că denaturez adevărul şi că am mai şi avut ceva de câştigat, ţin să vă informez că realitatea mea, a bunicului meu este asta, cea prezentată în postarea de mai jos. Nu contest că există acele super saloane despre care vorbesc unii dintre voi şi chiar domnul Primar, cu paturi elegante şi lenjerii tocmai scoase din ambalaj. EU nu le-am văzut, bunicul meu de 87 de ani stă în acel „salon”, împreună cu alti 7 sau 8 colegi de suferinţă, mănâancă în acele condiţii, îşi ţine lucrurile în acele noptiere infecte.
Aceste saloane mizerabile nu ar mai trebui folosite!!!
Vă rog, dacă nu aţi fost să vedeţi cu ochii voştri cum arată saloanele, nu mai comentaţi aiurea!Anul 2018, România, Timişoara, Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeş!!!
Nu mai am cuvinte să comentez….cred ca imaginile spun totul…. Spun doar că mai trebuie să mergeţi la multe concerte, cu spectacole ale marilor artiţti, pt a aduce spitalul la niste condiţii putin mai ridicate decat cele din lagarele de concentrare…. Donati in continuare bani pt a creşte buzunarele celor aflaţi la conducere!!!
Şi sfatul meu….încercaţi să vă păstraţi sănătoşi….dacă ajungeţi aici, mai mult ca sigur ca mult nu o veţi mai duce, a scris pe acebook Anamaria Czap.
sursa http://observator.tv/social/imagini-dezolante-din-spitalul-victor-babes-din-timisoara-240550.html