În centrul Ploieștiului îi poți găsi pe cei mai talentați meșteșugari.

Meșteri populari din Prahova, Buzău, Dâmbovița, Brașov, Galați, Suceava, dar și din Republica Moldova, și-au etalat creațiile unice în centrul Ploieștiului.

Timp de trei zile are loc cea de-a doua ediție a Târgul Meșteșugurilor Traiționale.

Îmbrăcați în port popular, ultimii meșteri autentici au arătat că tradiția încă se păstrează, iar meșteșugul se transmite din generație în generație.

Covoare țesute la război, linguri de lemn sculptate, icoane, vase din lut, costume populare și chiar opinci autentice.

Toate le poți admira pe esplanada dintre Palatul de Cultură și Palatul Administrativ, începânde de astăzi, 19 octombrie, și până duminică.

Prefectul județului, Mădălina Lupea, președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader, vicepreședintele CJ Prahova, Ludmila Sfârloagă, dar și deputatul Rodica Paraschiv, au vizitat fiecare stand în parte și i-au felicitat pe iscusiții meșteri populari.

Pe tot parcursul celor trei zile de târg, vor avea loc și concerte susținute de artiști consacrați de muzică populară.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Prahova și Centrul Județean de Cultură Prahova.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *