FOTO/ Spitalul de Obstetrică – Ginecologie Ploiești, în vizorul autorităţilor
Încă de anul trecut, Spitalul de Obstetrică – Ginecologie Ploiești a intrat într-un proces de modernizare. În acest scop a fost achiziționată aparatură medicală care vine în sprijinul pacientelor și nou-născuților.
O prioritate în ceea ce privește Maternitatea din Ploiești o constituie reamenajarea circuitelor medicale de la etajul 5. Acestea trebuie realizate conform cerințelor și nevoilor actuale. De asemenea, se impune şi reînființarea saloanelor rooming-in, mamă și nou născut.
Președintele CJ Prahova, Bogdan Toader, a efectuat o vizită de lucru la unitatea sanitară aflată în subordinea administrației județene. Totodată, a verificat și ,,compartimentul covid” din cadrul Spitalului de Obstetrică – Ginecologie Ploiești. Acesta este format din cameră de gardă și structură de spitalizare specializată: neonatologie , ATI, Sala de Nașteri si Sală de Operație, având intrare separată.
Pentru că o sală de operație din cadrul Blocului Operator (masa de operație + aparat anestezie) a fost alocata ,,compartimentului covid”, conducerea Consiliului Județean Prahova va analiza posibilitatea să aloce fonduri pentru achizitionarea de echipamente medicale necesare echipării unei noi Săli de operație.
Toate aceste investiții și lucrări de reamenajare vor contribui la creşterea calităţii serviciilor medicale, servicii de care vor beneficia atât pacienții din Prahova, cât și din județele limitrofe, au menţionat reprezentanţii CJ
Pentru mai multe ştiri, vizitaţi site-ul republikanews.ro