FOTO/ S-a reuşit restaurarea picturii inestimabile a marelui pictor Nicolae Grigorescu și reconsolidarea Mănăstirii Zamfira
Când spui Nicolae Grigorescu te gândeşti instinctiv la perfectiune. Orice lucrare a sa este un dar pentru umanitate ce trebuie păstrat cu sfinţenie.
Grigorescu este primul dintre fondatorii picturii române moderne, urmat de Ion Andreescu şi Ştefan Luchian, devenit un simbol pentru tinerele generaţii de artişti care, în primele decenii ale secolului al XX-lea, căutau să identifice şi să aducă la lumină valorile profund definitorii ale spiritualităţii româneşti.
Prahovenii se bucură şi ei de câteva dintre darurile lăsate în urmă de marele pictor, cum ar fi cele de la mânăstirea Zamfira.
Biserica Mare a mănăstirii este prima dintre cele pictate de Nicolae Grigorescu şi singura sa lucrare în tehnica frescei.
Veştile bune sunt că recent s-au încheiat lucrările de consolidare, restaurare, conservare şi punere în valoare a arhitecturii şi a picturii murale, procedură începută în data de 20.10.2017
Lucrările de restaurare au fost realizate din fonduri europene, cu sprijinul Consiliului Judeţean Prahova.
sursă foto Facebook