Joi seara, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova a transmis că doi bărbaţi care au căzut într-un canal adânc de cinci metri din comuna Bucov, au fost recuperaţi de pompieri.
„În prima faza, doar unul dintre ei a căzut în canal, iar cel de-al doilea a încercat să-i vină în ajutor până la sosirea forţelor de intervenţie, însă fără succes. Imediat, la locul indicat s-au deplasat o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, ulterior fiind nevoie şi de intervenţia unui echipaj SMURD”, potrivit unei informări transmisă de ISU Prahova.
Conform aceleiaşi surse, pompierii au reuşit extragerea unui bărbat rănit, care suferise o fractură la picior, ulterior acesta fiind transportat la spital. Celălalt bărbat nu a suferit leziuni.

Sursă: AGERPRES
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.