Un autocar în care se aflau 49 de persoane, majoritatea copii, în timp ce se deplasa pe DN1 spre București, a acroșat un taur care se afla pe carosabil. În momentul impactului animalul a fost proiectat pe cealaltă bandă, de pe același sens de mers, unde a fost lovit de un alt autoturism.
”Accident rutier pe DN1, în comuna Gorgota, sat Potigrafu. Sunt implicate două autoturisme cu trei ocupanți și un autocar. Acestea au lovit un animal (bovină), 49 ocupanți (42 copii și 7 adulți), conștienți”, a anunțat ISU Prahova, care la scurt timp a revenit cu o nouă informație.
”Se suplimenteaza fortele cu 1 autospecială de transport victime multiple și un microbuz din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri pentru preluarea copiilor”, a mai anunțat ISU Prahova.
Traficul este dirijat de către polițiștii rutieri.
Imagini furnizate de ISU PRAHOVA: