Fondul clasei rămâne interzis în anul școlar 2025-2026. Primarul din Focșani avertizează: „Este un abuz să se ceară bani de la părinți!”
Noul an școlar 2025-2026 a început sub semnul protestelor cadrelor didactice și al nemulțumirilor părinților. Pe lângă problemele generate de greve și mitinguri, părinții elevilor se confruntă din nou cu vechea practică a „fondului clasei”.
Este sau nu legal?
Primarul Municipiului Focșani, Cristi Valentin Misăilă, a transmis public că strângerea de bani pentru fondul clasei sau fondul școlii este strict interzisă. Edilul a precizat că au fost primite mai multe plângeri de la cetățeni în primele zile de școală și a cerut Inspectoratului Școlar Județean Vrancea să intervină urgent pentru a stopa aceste practici.
„Atenționăm cadrele didactice care solicită bani elevilor sau părinților să înceteze cu asemenea presiuni. Părinții nu trebuie, sub nicio formă, să dea bani pentru fondul clasei sau pentru achiziția de materiale didactice, șervețele, săpun ori hârtie igienică. Astfel de practici sunt interzise prin regulamentele școlare”, a transmis edilul.
Primăria asigură fondurile necesare
Conform autorităților locale, în bugetul municipiului au fost prevăzute sumele necesare pentru dotarea creșelor, grădinițelor, școlilor și liceelor, astfel încât să nu existe motive pentru colectarea de bani de la părinți.
Primarul Misăilă a subliniat că Inspectoratul Școlar și directorii unităților de învățământ trebuie să explice clar cadrelor didactice faptul că orice presiune pentru colectarea de fonduri reprezintă un abuz.
Mai multe stiri pe www.republikanews.ro