Focar de infecție, depistat de polițiștii locali chiar în zona centrală a Ploieșiului

Barbuceanu Nicoleta
2 Min Read

Focar de infecție depistat de polițiștii locali chiar în zona centrală a Ploieșiului, după mai multe sesizări privind depozitarea ilegală a deșeurilor. În urma verificărilor, oamenii legii au identificat inclusiv angajați ai unui cabinet medical din apropiere care ar fi aruncat saci cu gunoaie pe domeniul public. Zona de lângă punctul termic situat la intersecția străzilor Profesor Olga Petrescu și Profesor Ion Th. Grigore era plină de gunoaie, iar mirosurile înțepătoare îi deranjau pe locuitorii din apropiere. În urma verificărilor, polițiștii locali au constatat faptul că printre cei care aruncau ilegal gunoaie în zonă se numără și  angajați ai unui cabinet medical din apropiere.  În lipsa unui contract cu operatorul de salubritate, reprezentanții cabinetului respectiv au fost amendați cu 2.500 de lei. Totodată, un bărbat de 70 de ani a fost surprins în timp ce arunca deșeuri provenite din propria gospodărie. Acesta le-ar fi spus polițiștilor că nu locuiește permanent în imobil. A primit însă o amendă de 1.500 de lei. După intervenția polițiștilor locali, operatorul de salubritate a igienizat zona. Numai că, a doua zi, la un nou control, au fost descoperiți alți doi saci cu deșeuri menajere. De această dată, a fost identificată o femeie de 43 de ani, care locuia pe o stradă din apropiere. Și aceasta a fost amendată cu 1.500 de lei și obligată să ridice gunoiul. Polițiștii locali fac un apel al spiritul civic.

La Ploiești, abandonarea deșeurilor pe domeniul public se sancționează contravențional cu amenzi cuprinse între 1500 și 2000 de lei.

Share This Article