Sâmbătă seara, Clubul Petrolul Ploiești a făcut publică despărțirea de antrenorul Florin Pîrvu!
„Prin consimțământul ambelor părți, FC Petrolul Ploiești și antrenorul principal Florin Pîrvu și-au încheiat colaborarea astăzi, după aproape un an și o lună de la preluarea tehnicianului în fruntea echipei noastre”, a fost anunțul făcut pe pagina de Facebook a clubului.
Sub îndrumarea lui Florin Pîrvu, Petrolul a încheiat sezonul precedent pe locul 8, iar în actuala ediție de campionat a avut performanțe care au alimentat speranțele pentru o calificare în play-off. Echipa a obținut victorii notabile împotriva Rapidului, pe teren propriu, împotriva campioanei en-titre, Farul Constanța, și în deplasare împotriva Universității Craiova.
În total, Florin Pîrvu a condus echipa „lupilor” în 48 de partide oficiale (45 în Superligă și 3 în Cupa României), având un bilanț echilibrat de 16 victorii, 16 remize și 16 înfrângeri.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews