logo
RNTV Live

Florin Pârvu, corect după înfrângerea cu Farul

florin-parvu-petrolul
Ștefan Petre

Petrolul a pierdut cu 2-0 meciul contra liderului Farul Constanța, contând pentru etapa 26 a Superligii României. Cu un Denis Alibec sclipitor (gol și pasă de gol), elevii lui Hagi s-au impus cu ușurință contra ploieștenilor.

Astfel, clubul prahovean rămâne pe locul al șaptelea, primul de sub locurile de play-off, cu 33 de puncte (ocupanta locului 6, Sepsi, are 37 de puncte, dar și un meci în minus). În acest context, antrenorul Florin Pârvu, aflat la al doilea meci pe banca „lupilor galbeni”, a dovedit fair-play și corectitudine în discursul acordat celor de la Orange Sport și citat de GSP.

„Vreau să felicit echipa Farul Constanța, a făcut un meci foarte bun. Noi am venit aici să ne închidem și să marcăm pe contraatac. Din păcate, am făcut o greșeală. Repriza a doua am început-o foarte bine, apoi a apărut acel penalty. Dar e o victorie meritată a Farului, îi felicit.

Îmi asum mutarea din prima repriză, e responsabilitatea mea și îmi asum. Am suferit mult la pasul final, le-am și transmis la pauză să avem mai multă personalitate. Dar asta e, mergem înainte. Sperăm ca meciurile următoare să obținem puncte.

Ne-au lipsit foarte mult Budescu și Irobiso. Îi așteptăm la antrenamente de săptămâna viitoare. Sperăm ca la meciul cu CFR Cluj să îi avem la dispoziție. Toată responsabilitatea pentru astăzi e a mea”Florin Pârvu

Rezumatul meciului Farul – Petrolul (2-0)

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor