Comedia „Tati part-time”, avându-i în rolurile principale pe Alex Bogdan și Eva Măruță, a urcat pe prima poziție în box office-ul românesc de weekend, revenind în fruntea clasamentului după patru săptămâni de la debut!

Lungmetrajul regizat de Letiția Roșculeț a atras atenția a 25.313 spectatori în sălile de cinema și a generat încasări de 683.790 de lei. Până în prezent, filmul a acumulat venituri totale de 9 milioane de lei (aproximativ 2 milioane de dolari), conform datelor furnizate de Cinemagia.
Iustin (interpretat de Alex Bogdan) este avocat și, cu toate compromisurile făcute pentru a-și urma visul carieristic, acesta este amenințat atunci când descoperă brusc că trebuie să aibă grijă de Maya (Eva Măruță), fina sa de 8 ani. Desigur, Iustin nu se pricepe deloc la copii, iar viața sa este dată complet peste cap. În ciuda acestei schimbări, nici Maya nu este prea încântată de noul său „tati part-time”.
Thrillerul de acțiune „The Beekeeper: Răzbunare iminentă”, cu Jason Statham în rol principal, se menține ferm pe locul doi în top. Filmul a reușit să atragă 20.874 de spectatori și a generat încasări de 654.902 lei.
Comedia „Klaus și Barroso”, regizată de Bogdan Theodor Olteanu, a coborât pe poziția a treia în al doilea weekend de la premieră, cu încasări de 495.778 de lei.
„Aquaman și regatul pierdut”, cu Jason Momoa, a urcat un loc, ocupând poziția a patra în al șaselea weekend de la debut, atrăgând 10.229 de spectatori și generând venituri de 331.177 de lei.
În coborâre, pe poziția a cincea, s-a situat filmul „Superpietonii Zurli”, vizionat de 8.429 de spectatori și cu încasări de 208.064 de lei.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.