Ministrul Sănătății, Sorin Pintea, a dezmințiti informația conform căreia aceasta a are coloana fracturată.

Sorina Pintea a precizat că mai sunt cinci persoane internate la Spitalul Floreasca și alte trei la Spitalul Universitar, informeaza DIGI 24.RO

„Toți se simt foarte bine, atât cât se poate de bine după o stare de șoc”, a spus ministrul, despre cei cinci pacienți internați la Spitalul Floreasca.

Despre jandarmerița agresată, ministrul sănătății a dezmințit informațiile că are fractură de coloană cervicală și că nu va mai putea să meargă. Reprezentanții Jandarmeriei au spus sâmbătă dimineață că aceasta a fost „suspectă” de fractură.

„Nu are o ruptură de coloană cervicală, este bine, s-a ridicat din pat. Așteaptă să meargă la serviciu. Am stat de vorbă și cu cei doi colegi ai ei, apoi cu o domnișoară de 29 de ani, care o plagă la picior, din fericire și ea este bine, apoi cu un băiat de 37 de ani care avea un cartuș sau un proiectil în picior. Dar sunt bine”, a vorbit ministrul despre persoanele internate.

Sorina Pintea a spus că a văzut imaginile cu bătaia primită de femeia jandarm: „Am văzut imaginile, dar ea este foarte bine fizic. Nu mi-a venit să cred. Mă așteptam la cu totul altceva.”

By rnews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *