FC Mioveni, adversar periculos pentru “lupi”!
Una dintre cele patru echipe de ligă secundă care a avut loc rezervat în “urna de top” a fost CS Mioveni. Adică formația care, în ultima decadă a acestei luni, va veni pe “Ilie Oană” să joace cu Petrolul!
Meciul se va disputa la o dată hotărâtă de interesul televiziunilor!
Echipa argeșeană este o mai veche cunoștință a Petrolului de pe vremea când ambele evoluau în eșalonul de elită.
Calificare în 16-imi decisă de portar!
Aceasta a jucat un meci extrem de atractiv cu ACS Șirineasa, în faza premergătoare. Deznodământul de la Petroșani a venit în urma executării loviturilor de departajare. Atunci, portarul Flavius Croitoru a fost, fără doar şi poate, eroul Mioveniului din meciul de Cupă! Goalkeeper-ul “galben-verzilor” a apărat două penalty-uri din cele patru executate de gazde, la loviturile de departajare, şi astfel echipa argeşeană s-a calificat cu scorul general 5-3 (4-2 fiind la 11 metri), în 16-imile competiţiei.
Echipa antrenată de fostul internațional Gică Mihali are în componență fotbaliști obișnuiți cu meciurile de anduranță, bine pregătiți și cu gând de promovare. De altfel, la acest moment, CS Mioveni este clasată pe locul 5, la șapte puncte de AFC Hermannstadt și cinci de Dunărea Călărași!
Echipa de bază a Mioveniului joacă predilect în sistemul 1-4-2-3-1, astfel:
Croitoru – Tirică, Gugu, Burnea, Ed. Stoica – G. Negoiţă, R. Lazăr – Rădescu, Andor, Ayza (cpt.) – Seb. Ivan
Rezervele trupei sunt: Sima – D. Ene, Ichim, Andr. Neagoe, Pirtea, M. Vintilă și Ed. Florescu