Sursă foto: Facebook/ FC Petrolul Ploiești

Petrolul Ploiești joacă azi în etapa secundă a Superligii de fotbal, pe stadionul Municipal din Botoșani, contra echipei din oraș. Partida începe la ora 18:30 și va fi transmisă live pe canalele PrimaSport 1, OrangeSport 1 și DigiSport 1.

Petrolul a început sezonul cu un egal „acasă” cu U Cluj, scor 1-1, iar FC Botoșani a cedat cu 1-2 în deplasarea de la Voluntari.

Dintre cele întâlniri care au avut loc sezonul trecut (în sezonul regulat, tur-retur, apoi în play-out), Petrolul a câștigat de două ori la Ploiești, 2-1 în sezonul regulat și 1-0 în play-out, dar moldovenii au obținut o victorie memorabilă în returul din sezonul regulat, 5-0 la Botoșani.

Înfrângerea respectivă a fost de altfel cea care l-a făcut pe antrenorul Nicolae Constantin să demisioneze. Locul său a fost ulterior luat de Florin Pîrvu, actualul tehnician al „lupilor”, care a avut un parcurs bun la Petrolul în finalul de sezon.

FC Botoșani – Petrolul, echipe probabile (sursă: Gazeta Sporturilor):

FC BOTOȘANI (4-3-3): 68. Ducan – 33. G. David, 3. Mutombo, 40. Pius, 26. R. Creț – 4. Ivanov, 6. Dican, 8. Ed. Florescu – 24. Cioiu, 10. M. Roman II, 23. Dragu 
Rezerve: 12. Began, 11. Drole, 17. S. Camara, 32. Șeroni, 38. Golofca, 45. Olinga, 80. Cărăușu, 93. Pinson, 99. Cyril Zabou 
Absenți: Mailat, Țigănașu, Petro, Sadiku, Chică-Roșă (accidentați)

PETROLUL (4-2-3-1): 38. Zima – 71. Doua, 3. Meijers, 4. Papp, 5. Țicu – 82. Diomande, 8. Jair – 99. Musi 10. Budescu, 7. Grozav – 17. Z. Petrovic 
Rezerve: 12. Eșanu, 20. Hanca, 25. Purtic, 27. Pedro, 34. Garutti, 41. G. Rădulescu, 44. Dumitriu, 77. I. Cojocaru, 93. Mitrov 
Absent: Huja (nerefăcut)

Stadion: „Municipal” (Botoșani) 
Arbitru: Florin Andrei; A1: Ovidiu Artene; A2: Sebastian Gheorghe; 
Arbitru VAR: Szabolcs Kovacs; Asistent VAR: Florin Mazilu.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *