În cadrul primei etape a sezonului 2023/2024 al Superligii de fotbal, Petrolul Ploiești a înregistrat un egal cu Universitatea Cluj, scor 1-1, pe stadionul „Ilie Oană”.
Aproape zece mii de fani au fost prezenți pe arena din Ploiești, în ciuda căldurii înăbușitoare. Termometrele arătau 34 de grade la începutul partidei, iar vânt și umbră nu existau.
Deși stătea chiar în soare, peluza „lupilor” a făcut spectacol ca de obicei. Dotați cu steaguri și eșarfe și rămași, majoritatea, fără tricouri, în pielea goală, suporterii au afișat un banner pe care scria: „O nouă cursă, un nou început de drum / Alături de Petrolul, oriunde, oricând, oricum”.
Pe gazon, cele două echipe au jucat echilibrat, tactic. Prima reușită a partidei a fost cea a clujenilor, venită după o lovitură liberă executată de Nistor. Chipciu a tras din prima, din 12 metri, fără nicio presiune, lejer, și a deblocat tabela (în minutul 14).
După două mari ratări ale ploieștenilor, semnate de Petrovic și Grozav, aceștia au reușit să egaleze. Căpitanul Țicu l-a văzut perfect pe Musi, care a marcat primul său gol în Superligă dintr-o întoarcere și un șut în stânga portarului și-a făcut 1-1 (29).
În minutul 37, portarul Gorcea a respins un șut puternic trimis de Budescu. La cealaltă poartă, Popadiuc (45+1) putea da lovitura, dar bara a fost de partea lui Zima.
În cea de-a doua repriză, Grozav (49) a lovit și el bara transversală.
Budescu a ratat penalty
„Lupii” au avut șansa de a prelua conducerea, printr-un penalty dictat cu ajutorul VAR, după hențul lui Pițian. Arbitrul Bârsan nu a văzut inițial imprudența, dar a dictat lovitură de pedeapsă după ce a revăzut faza pe monitor. Lovitura de la 11 metri a fost însă executată lamentabil de Budescu (în minutul 59), șutul fiind respins de Gorcea.
Atmosfera tensionată, strigătele tehnicienilor și arșița de pe „Ilie Oană” i-au făcut pe jucători să greșească non-stop, să comenteze la fiecare fază și să nu mai joace mare lucru până la finalul meciului.
Chipciu (70) a avut una dintre ultimele acțiuni notabile, scăpând singur cu Zima după ce Doua și Garutti s-au ciocnit cap în cap, dar portarul Petrolului a parat șutul mijlocașului.
Sursă: Gazeta Sporturilor
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.